Dumitru Grosei, director de film, scenarist și producător de 25 de ani. Am activat la București, mai întâi în România și acum la Chișinău, în Republica Moldova. Acest film are ca temă ratarea. Ratarea în cazul nostru este vorba de un tânăr rocher care nu poate fi nici rocher până la capăt și nici taximetrist, nu are puterea să facă ceva, să înfrunte toate greutățile și această stare de lucruri îl duce la un deznodământ în viața lui tragic când el urcând la volanul unui taxi, și rugat fiind de un prieten al său care era în viața lui tragic, când el urcând la volanul unui taxi, rugat fiind de un prieten al său care era taximetrist, ia un client, un german care a venit în Moldova să-și cate mormântul bunicului și se răstoarnă împreună și mor. Asta e tema. Tema este și condiția, o altă temă, supra-tema este condiția artistului în general și în speță în Estul Europei și în Moldova, care este una grea pentru că artistul este nevoit ca să subiexiste, să existe, să mai practice și alte meserie în afara de, în cazul ăsta, muzicia. în cazul ăsta muzical. Tema am ales-o, pot să zic, tema m-a ales pe mine, pentru că eu lucram la un alt film documentar de lung metraj, care sper că la anul să-l închei, să-l terminăm, care se numește Călătorie în timp de la Bonn la Speea, despre un german venit în Moldova ca să-și caute mormântul bunicului. Am decis că atunci când vine personajul nostru, Ștefan Coch, din Bonn, în Chișinău, să înlocuim un taximetrist adevărat cu un actor care să-l joace pe taximetrist, să facem un experiment care să-l tragă de limbă, să-l facă să vorbească cei ce ne trebuie, fără ca personajul să știe că ăsta nu este un taximetrist adevărat. Și în discuții cu actorul care l-am ales să fac chestia asta, el a spus că știe să conducă mașina. Mi-a arătat carnetul, m-a convins că știe, dar în timp ce mergeam, în realitate el nu știa să conducă mașina. Și mergând cu acest personaj care l-am luat de la aeroport, pe drum, era mașina, era taximetristul, clientul și echipa de filmare compusă din patru oameni. Deci, în total, eram șase oameni în această mașină. Bineînțeles, echipa era ascunsă. Taximetristul la un moment dat a fost cât pe ce să ne răstoarne, chiar cu riscul de a muri într-un accident stupid. Și pornind de la această întâmplare, după ce am văzut materialul filmat, în care el îl zdruncină foarte, nu știi, schimbi vitezele, îl zdruncină pe acest neamț, pe acest client și până la urmă materialul aia foarte interesant, dialogurile au ieșit foarte bine și atunci am hotărât să mai filmăm ceva dinainte și după și să facem un scurt metraj în paralel cu acel documentar, să luăm o bucată din acest documentar și să facem un scurt metraj, care s-a numit ulterior Todai Artistul Naitaxist, cu tema aceasta că, mă rog, iresponsabilitatea poate avea consecințe tragice de cele mai multe ori. Și așa a apărut acest film. Todai artistul, Naitaxist, care a fost selectat la festivalul dumneavoastră. Experiența cea mai provocătoare la producție acestui film a fost faptul că noi, cu toată echipa, cum am spus și mai devreme, am fost pe punctul de a muri într-un accident stupit, din cauza că actorul nu știa să meargă, dar a zis că știe. Asta e prima. A doua experiență, destul de complicată, a fost ca să filmăm răsturnarea acestei mașini, A fost ca să filmăm răsturnarea acestei mașini, pentru că noi nu am avut un buget prea mare ca să putem face din un film independent și în condiții foarte minimaliste de buget. A trebuit să ne descurcăm cumva, să imităm chestia asta. chestia asta, am făcut roz pentru o sumă nu chiar atât de mare de bani de o mașină defectată care era aproximativ ca acel taximetru care îl conducea șoferul nostru și până la urmă să o răsturnăm și să imităm cumva această accident. Asta a fost o chestie complicată pentru noi și o altă problemă complicată a fost o chestie complicată pentru noi și o altă problemă complicată a fost să filmăm în barul ăsta unde cântă, în clubul unde cântă acest taximetrist, așa, între ghilimele, pentru că nu am avut destui oameni care să lucreze, să ne ajute, n-am avut asistent de regie, n-am avut o echipă completă, să ne ajute. N-am avut asistent de regie, n-am avut o echipă completă, să zic așa, și figuranții cărora le-am promis că o să-i dăm gratis să bea biere și alte chestiuni. Ei au venit, au băut berea și mare parte după aia au plecat și ne-au lăsat cu ochii în soare. Cam asta a fost totul o problemă destul de serioasă. și o beri așa, mare parte după aia au plecat și ne-au lăsat cu ochii în soare, știi? Cam asta a fost tot o problemă destul de serioasă. Fiindcă, mă rog, astea sunt riscurile unui film independent. Dar, pe ansamblu, lucrurile au ieșit cât de cât acceptabil. Cum a fost încălzu, producătorul Arcadie. El era la prima sa experiență profesionistă în calitate de producător a unui film. Cameramanii la fel, doi cameramani, fiindcă am filmat cu două camere, erau tot la primii lor experiențe într-un film profesionist, într-un sistem, să zic așa, profesionist, dar fiindcă a fost foarte mult entuziasm și așa mai departe, adică dorință foarte mare de a face film, cu unele dificultăți, eu cred că ne-am scurcat foarte bine și a fost o atmosferă foarte plăcută. Cu Cristian la cameră, Ioan și alții care au mai participat. Dacă aș avea ocazia să filmez de nou filmul, sigur că aș face, pentru că eu consider că acest film, la nivel de dramaturgie, de scenariu, are niște probleme, mai ales în prima parte, partea cu barul și apoi partea când el vine acasă, personajul, pe ce pleacă de la bar și vine acasă, acolo s-ar mai fi cerut o dezvoltare, o descriere mai amănunțită, poate, a personajului în condițiile intimității lui, ca personajului în condițiile intimității lui, ca să zic așa. Dar, mă rog, cred că asta aș reface și dacă aș avea posibilitate, aș reface și accidentul propriu-zis, pentru că dacă aș fi avut bani, l-aș face un pic mai profesionist, arate mai bine. Cam atât. În rest, eu cred că e ok. Înainte de a mă apuca de film, în anul 1994, eu eram student la drept la Iași, în România, Eu eram student la drept la Iași, în România, și după 2 ani de drept mi-am dat seama că nu este pentru mine domeniul jurisprudenței și învățând niște cursuri în grădina botanică din Iași, mi-a venit ideea să abandonez facultatea și am strâns cursurile sul și le-am băgat într-un tufiș. Și asta a fost ultima mea experiență în jurisprudență. Dar în paralel cu asta eu înființasem un teatru la Iași, un teatru de amatori, care am montat Cântărea Țachială, o piesă de Eugen Ionescu, care a avut un succes foarte fulminant, aș putea spune, pentru o piesă pentru un teatru de amatori la Iași și după aia am intrat la film în 1994. În 99 am absolvit Academie de Teatru și Film din București, acum se numește Universitatea de Artă Teatrală Cinematografică și de atunci, cu o pauză la un moment dat în care am lucrat altceva, câțiva ani, am lucrat bucătar în Corsica și grădinar, la Unchaf Design și așa mai departe, am așa o experiență destul de vastă în domenie cinematografiei. Am fost și asistent de regi la Bertrand Tavernier, un regizor francez cunoscut și cam asta. Dacă să vorbim din punct de vedere al industriei cinematografice, pur și simplu, obiectiv, scurtmetrajul, da, este o treaptă spre lungmetraj. Însă, dacă vorbim din punct de vedere artistic, din punct de vedere conceptual, scurtmetrajul este o artă în sine și este o artă foarte complicată, aș putea spune, pentru că, deși pare că e mai ușor de făcut un scurtmetraj, din punct de vedere dramaturgic, e mai greu, fiindcă e mai greu să concentrezi o istorie, o poveste interesantă, amplă, într-un scurt metraj. Într-o structură de 10, 15, chiar și 20 de minute, sau, mă rog, formatul clasic până la 0 la 30 de minute, oricum e complicat să povestești o istorie într-un scurt metraj. De aceea eu zic că scurt metrajul, din punct de vedere dramaturgic și artistic, este în sine o artă și o artă foarte interesantă. Dar dacă să vorbim despre o carieră profesionistă, sigur că lung metrajul este cel care mă rog, și din punct de vedere financiar, este plătit mai bine și așa mai departe și îți oferă posibilitatea să desfășori o anumită istorie, poveste. Dar eu nu cred că este ceva, adică nu cred că este, scurt, metrajul este mai prejos decât lungmetrajul din punct de vedere conceptual sau artistic. Este la fel de important și la fel de interesant. În afară de acest film de scurtmetraj, mai am încă alte cinci filme de scurtmetraj, cinci filme de scurt metraj, încă trei de ficții une, unul experimental și două documentare, pentru care un documentar de lung metraj, un alt documentar care sunt în circuitul festivalier, un alt documentar de lung metraj este cel la care lucrez acum, Călătorie în timp de la care lucrez acum, Călătorie în timp de la Bon Laspea, care se lucrează și sperăm că în 2021, la începutul anului, să-l lansăm pe piață. Este un film foarte interesant, care apropo are tangenți cu filmul To do artistul n-ai taxist, am povestit mai devreme că To do artistul n-ai taxist s-a mai devreme că Todai, artistul Naitaxis, s-a născut din acel proiect la care lucrez acum. Și în filmul Călătoria în timp de la Bon Laspea va apărea o mică secvență din Todai, artistul Naitaxis, care s-a născut de acolo. Deci se intersectează cele două filme printr-un accident care m-a determinatscut de acolo. Se intersectează cele două filme printr-un accident care m-a determinat să fac acest film. Un accident la propriu, în care era cât de ce să murim toți șase care eram în mașina aceea, în acel taximetru. Am transformat dezavantajul în avantaj. Așa că și dintr-un film am făcut două. Cam asta ar fi o chestie. Mai am și alte proiecte de lung metraj, ficțiunile la care lucrez, și de scurt metraj, sunt scenarii scrise care așteaptă să în lucru, așa, un working progress, să zicem așa. Timpul pandemiei, da, a fost un pic mai greu, pentru că, de pildă, eu având vreo șase filmi în circuitul festivalier internațional, ultimii trei ani aproape că nu am stat în Moldova, fiindcă am umblat foarte mult fiind invitat la diverse festivaluri, pe toate continentele și în China și în Africa și în Statele Unite ale Americii și în toată Europa și așa mai departe. și în Statele Unite ale Americii și în toată Europa și așa mai departe. Dar anul ăsta, festivalul inclusiv și festivalul de la Linț, unde mi-ar fi plăcut fizic să particip, s-au întâmplat online și din acest punct de vedere a fost o chestie care m-a deranjat că n-am putut să merg, să circul, să călătoresc, să umblu pe la festivalul să fac relații și așa mai departe. A doua chestie am stopat anumite proiecte care erau în lucru de film din cauza pandemiei, dar la un moment dat când au fost restricțiile, au fost anulate pentru o perioadă. Noi ne-am folosit de această ocazie și am mai filmat câte ceva pentru proiectul actual, documentarul, călătorie în timpul la Bonaspea. Am mai completat cu niște imagini, am ieșit pe teren și a fost o plăcere să mai mergem să filmăm. Și eu sunt organizatorul unui eveniment cinematografic, Zile filmul românesc la Chișinău, care este la șase ediții și anul acesta l-am făcut tot online, deci a fost tot o chestie care cumva ne-a deranjat, fiindcă evenimentul era foarte și este foarte apreciat de publicul de la Chișinău și atunci aveam foarte mulți spectatori și iarăși pandemia ne-a forțat să facem acest eveniment online, care chiar acum în perioada asta se desfășoară, 22-25 octombrie. Și am mai avut niște invitații chiar în China, aproape de locul unde a apărut pandemia. în China, aproape de locul unde a apărut pandemia. Am avut o invitație și n-am putut să merg. Cam asta, adică într-un fel neafectat ca pe toată lumea. Vă mulțumesc foarte mult că ați selectat acest film la festivalul dumneavoastră, care este unul foarte interesant. Am intrat pe paginile voastre pe website și pe pagina de Facebook și alte pagini, Twitter și am văzut că e un festival foarte interesant, un festival modern, organizat de o echipă de tineri, entuziaști și un oraș foarte frumos. Îmi pare foarte nespus de rău că nu putem să participăm împreună cu echipa la acest festival, dar sperăm la alte ediții să venim cu alte filme, pentru că noi mai avem și alte filme de scurt metraj care putem să le trimitem la anul, să aplicăm. ediție online frumoasă și eventual poate să așteptăm să obținem și un premiu. La revedere!